ואותות ונפלאות רבים נעשו על-ידי השליחים בקרב העם
”Și prin mâinile shlichimilor erau semne şi puteri multe în popor.” 

Maasey ha'shlichim 5:12.

Mărturie Sztolarik F.

Mă numesc Sztolarik F., locuiesc în Oradea. Am solicitat rugăciune pentru fiul meu David, la vârsta de 2 ani și 3 luni. A fost diagnosticat cu “Pneumonie interstițială” în stadiu incipient. Acest lucru se întâmpla în luna Octombrie, într-o Sâmbătă seara. Am fost Spitalul de copii, la urgențe unde David a fost consultat de medicul de gardă și i s-a făcut o radiografie toracică care arăta “Pneumonie interstițială”, formă incipientă. Simptomele au fost: tuse seacă, inapetență (lipsa poftei de mâncare). I s-a prescris de către acel medic de gardă tratament antiinflamator și aerosoli cu Ventolin. Doza prescrisă de medic a fost de 3X5ml Ventolin de câteva ori pe zi. Acest tratament l-am urmat la domiciliu de Sâmbăta până joi, adică 4 zile. Sub tratamentul prescris mai sus starea copilului s-a inrăutățit, în special era foarte agitat, neliniștit și avea palpitații. La acestea s-a adăugat și tusea persistentă. În seara zilei de Joi, din cauza alterării accentuate a stării generale și tuse foarte frecventă seara, ne-am dus din nou la urgențe la Spitalul de copii unde ne-a preluat medicul de gardă. L-a consultat pe David și a constatat că: era hipertensiv și cu tulburări de ritm cardiac!!! Acesta s-a uitat peste tratamentul pe care i l-am administrat la domiciliu și m-a certat! Pentru că doza prescrisă de primul doctor a fost de 10 ori mai mare!!!
(DE 10 ORI!!!) Doza uzuală de Ventolin pentru copii de vârsta lui David este de 3 X 0,5ml în aerosoli. Acest medic mi-a atras atenția că David ar fi putut face aritmii grave și chiar stop cardiac din cauza supradozei de Ventolin. David a fost internat de urgență la spitalul de copii, unde a urmat tratament cu antibiotic (Zinat), antiinflamator (Ibalgin) și aerosoli cu Adrenalină, Respisun și ser fiziologic dar din cauza condițiilor insalubre, ne-am externat la cerere. Starea lui David era destul de gravă, așa că am solicitat rugăciune pentru el la dl. Shaliach David. După rugăciunea de la Comunitatea Evreilor Mesianici, am ajuns acasă, copilul meu dormise deja liniștit 3 ore, a început să îi revină pofta de mâncare, tusea a încetat iar starea generală s-a înbunătățit vizibil. S-a făcut și tratament medical în paralel, cel care l-am menționat mai sus, dar pentru o scurtă durată de timp. Am fost cu David la medicul de familie, acesta l-a consultat și ne-a recomandat întreruperea tratamentului medicamentos! David s-a vindecat!!! Starea actuală a lui David este bună, nu a mai făcut complicații de acest gen și personal cred că vindecarea lui David s-a făcut în circa două trei ore după rugăciune.